Un muncitor român a găsit o adevărată COMOARĂ în pereţii unei case! Uite ce a făcut cu ea

Daniel Şchiopu, un zidar de origine românăîn vârstă de 30 de ani, efectua lucrări de renovare la o locuinţa din localitatea l’Aquila, în Italia, care a fost afectată recent de un seism.

La un moment, într-un perete a găsit o pungă plină cu bijuterii! Jumătate de kilogram, potrivit gazetaromaneasca.com

Conaţionalul nostru nu a stat pe gânduri şi a înapoiat micuţa comoarăîn valoare de mii de euro, proprietarilor caseicare au fost recunoscători, dar nu se ştie dacă şi cum l-au răsplătit pe român.

Această poveste de onestitate a apărut şi în presă italiană,care a elogiat gestul romanului. ”Un gest nobil făcut fără a stă pe gânduridupă cum confirmă cei care îl cunosc bine pe Daniel, pentru  lucrează alături de el zilnic. O frumoasă pagină în curriculum-ul lui Daniel, muncitor român specializat… în onestitate”, scrie cotidianul Îl Centro, citat de gazetaromaneasca.com.