Pomul care face roșii se cultivă și în România. Produce zeci de mii de tomate și trăiește până la 7 ani

Crezi că e un trucaj? Nu, nu este! Roșia-pom există cu adevărat, nu e creată în laborator prin inginerie genetică cum am fi tentați să credem și se cultivă chiar și în România. Roșia-pom sau „Octopus Tomato Trees” este un hybrid a cărui tulpină ajunge până la 3-4 metri, trăiește și până la 7 ani în funcție de climă, iar în coroana imensă poate produce cantități impresionante de tomate.

Specialiștii spun că roșia-pom a fost obținută în urma unui proces de hibridare, nefiind așadar un organism modificat genetic.

Cea mai mare roșie-pom care a intrat în Cartea Recordurilor avea o coroană de 50 de metri pătrați, care a produs nu mai puțin de 32.000 de tomate.

Roșia-pom românească

În România, roșia-pom a fost cultivată cu succes în județul Neamț, la Bălțătești, de Valentin Cucu, un cunoscut legumicultor și culegător de semințe de plante mai puțin cunoscute publicului larg.

Acesta a povestit pentru Agrointeligența că a căutat semințe pentru roșia-pom după ce a văzut o fotografie care l-a lăsat cu gura căscată. Așa a aflat că la origine este un soi italian, care a fost obținut prin 1937 de o familie de grădinari. Românul avea să găsească semințe nu în Italia, cum era de așteptat, ci în Canada, o țară cu o climă destul de asemănătoare cu a României.

În România, plantele crescute de Valentin Cucu au ajuns la o înălțime de peste 2 metri, iar din 4 fire în primul an a recoltat 36 kilograme de roșii, în condițiile în care trei etaje de flori au avortat în lunile de vară.

Românul susține că dacă are condiții, roșia-pom rezistă și 7 ani. Pe timpul iernii, pomul cu roșii trebuie să stea în sera, deoarece are nevoie de o temperatură de 15-18°C.

Astfel, începând cu anul 4 de la plantare, de pe o singură plantă se pot recolta și 100 kilograme de roșii.

Sursă: landia.ro