Pe o scală de la 1 la 10, cât de mare încredere ai în rezistența ușii tale la efracție?

Ușa de la intrare reprezintă unul dintre cele mai importante elemente de siguranță ale casei tale, alături de sistemele de alarmă și incendiu. O ușă de calitate trebuie să îți asigure rezistență crescută la tentativele de efracție, prin materiale și sisteme special concepute.

Dacă ușa ta de la intrare nu este suficient de rezistentă și nu este dotată cu sisteme de închidere speciale, este timpul să investești într-un produs nou, actual, care să satisfacă aceste criterii extrem de importante pentru siguranța ta și a familiei tale.

Iată tot ce trebuie să știi despre ușile antiefracție, înainte să achiziționezi un produs!

1. Numărul de încuietori și puncte de siguranță

Termenul de ușă antiefracție nu înseamnă că ușa este de-a dreptul indestructibilă, ci că un spărgător profesionist va avea nevoie de unelte complexe și de foarte mult timp pentru a reuși intrarea prin efracție.

Ceea ce face o ușă antiefracție eficientă în fața potențialelor spargeri este numărul de încuietori și modul în care ușa poate fi blocată. Cu cât mai multe sisteme de siguranță, cu atât mai bine!

Majoritatea ușilor pentru intrare sunt prevăzute cu două încuietori, iar unele dintre ele dispun de ramforsări pe toată suprafața, fapt ce îngreunează efracția.

Când alegi o ușă pentru intrarea în casă, orientează-te către un produs cu cât mai multe puncte de siguranță, care să întârzie și să îngreuneze procesul de deschidere forțată a ușii.

2. Clasa de securitate

La nivel european, există mai multe clase de siguranță, creionate în funcție de uneltele și de metodele utilizate de spărgători.

Când cumperi ușa de la intrare, verifică în ce clasă se încadrează aceasta și alege un produs situat cât mai aproape de nivelul 6.

Iată care sunt clasele de securitate pentru uși și ce înseamnă fiecare dintre ele:

  • Clasa 1 – Spărgătorul poate reuși manevra folosind doar forța fizică. El poate deschide ușa cu lejeritate prin lovire, împingere sau rupere.
  • Clasa 2 – Spărgătorul poate deschide ușa folosindu-se de unelte simple și accesibile, precum șurubelnița, cleștele, patentul etc.
  • Clasa 3 – Spărgătorul reușește să deschidă ușa utilizând o rangă sau o unealtă similară.
  • Clasa 4 – O ușă marcată cu nivelul 4 poate fi spartă de o persoană experimentată, folosind unelte masive, precum topoare, fierăstraie, ciocane etc.
  • Clasa 5 – Spărgătorul trebuie să folosească unelte electrice, precum mașinile de găurit.
  • Clasa 6 – Spărgătorul poate sparge ușa doar utilizând unelte profesionale, precum polizoare, extractoare sau fierăstraie pendulare cu lanț.

Așadar, fiecare clasă asigură protecție până la un anumit punct, ținând spărgătorul ocupat de la câteva minute până la o oră, în cazul celor mai rezistente dintre uși.

3. Materialul ușii

Rezistența unei uși este dată și de materialul din care aceasta este confecționată. Cele mai multe uși antiefracție sunt fabricate din metal, însă unele au ca material de bază și lemnul.

Ambele materiale pot fi extrem de rezistente la efracție, așa că trebuie să iei în calcul și elemente secundare, precum rezistența la coroziune, izolarea termică și fonică sau rezistența la foc.

În final, pentru a alege o ușă antiefracție eficientă, acordă atenție suplimentare structurii acesteia. Alege o ușă cu mai multe bolțuri de siguranță, cu o grosime mai mare și cu sisteme de închidere sigure și rezistente.

Astfel, vei putea pleca în vacanțe liniștit, știind că apartamentul sau casa ta se află în deplină siguranță.

Dacă dorești protecție suplimentară, poți apela și la sisteme de monitorizare și alarme profesionale, care vor descuraja spărgătorii să încerce intrarea prin efracție.