Muntele de beton Stânca-Costești. Cum a cheltuit Ceaușescu 60 de tone de aur pur pentru mega-barajul de la Prut, fiind al treilea cel mai mare din Europa!

Una dintre cele mai importante mega-structuri construite vreodată în România este barajul ridicat pe Prut la Stânca-Costeşti în judeţul Botoşani. Specialiştii care îl administrează spun că pentru ridicarea acestuia s-a cheltuit echivalentul a 60 de tone de aur.

Un munte de beton şi oţel-beton care barează apele năvalnice ale Prutului şi, după ce le „înmoaie“, le lasă să treacă prin uriaşele ecluze.

Este una dintre puţinele mega-structuri ale „Epocii de Aur“, ridicată în anii ’70, dar care îşi găseşte utilitatea şi în anul 2015, fiind şi una dintre cele mai impresionante construcţii de acest gen din Europa.

FOTO: adevarul.ro

„Este o construcţie superbă şi extrem de puternică. Barajul nu a fost niciodată reabilitat sau deteriorat. Este intact. Îmblânzeşte apele Prutului. Este singura construcţie capabilă să reziste acestui râu care antrenează în anotimpurile ploioase miliarde de tone de metri cubi de apă. Este remarcabil. Oferă protecţie, energie, este obiectiv turistic şi o punte de legătură cu Republica Moldova“, spune Costică Macaleţi, prefectul Botoşaniului, fost inginer la Gospodărirea Apelor din Botoşani în perioada comunistă.

Conform „Acordului între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind construirea în comun a Nodului hidrotehnic Stânca-Costeşti de pe râul Prut, precum şi condiţiile de exploatare a acestuia“, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România din 1971, costurile finale de construcţie ale barajului au fost de 61.867.000 de ruble, românii contribuind cu cea mai mare parte. Era o sumă colosală, având în vedere că o rublă transferabilă era aproape echivalentul unui gram de aur pur. „În total, dacă facem un calcul, acest baraj a costat nu mai puţin de 60 de tone de aur pur“, adaugă Vucovici.

Un preţ care înfioară. Însă materialul principal folosit pentru „scutul“ frontal al barajului era „oţel-beton“, un material considerat indestructibil de sovietici şi mai apoi dăruit românilor şi pentru alte construcţii, în compensaţie pentru cheltuiala mai mare a părţii româneşti cu ridicarea barajului. Odată demarate lucrările, a durat şapte ani de muncă asiduă pentru ridicarea colosului din beton. Uriaşele stânci care-l susţineau au fost forate, umplute cu beton, şi s-a amenajat fundaţia.

Mai multe detalii AICI!