Jador, casă de 300.000 de euro

Jador este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti din România, iar 2019 a fost un an excelent pentru el, din punct de vedere profesional şi financiar. Solistul a avut sute de concerte, atât în România cât şi în străinătate şi, mai mult decât atât, are numeroase contracte de promovare care i-au adus sume frumoase în cont.

Ei bine, se ştie că artistul îşi iubeşte foarte mult prietenii şi familia şi îi ajută mereu cu bani. În plus, în anul ce tocmai s-a încheiat, cântăreţul a făcut şi numeroase acte de caritate, în perioada Sărbătorilor vedeta ajutând cu sume considerabile mai multe familii nevoiaşe.

A venit însă timpul să facă o investiţie şi pentru el, darul pe care dorea să şi-l facă de mult timp. Jador a găsit, în sfârşit, locuinţa visurilor lui.

Proprietatea pe care si-a achizitionat-o se află în Bucureşti şi costă în jur de 300.000 de euro. Vorbim despre o casă cu etaj, cu cinci camere, situată într-o zonă bună a Capitalei, unde solistul visa să se mute de foarte mult timp.

„Îmi doream de mult timp o casă cu curte, în Bucureşti, şi când am trecut pe lângă cea despre care v-am spus, am simţit că e pentru mine. Are cinci camere.”, a declarat Jador.

Chiar înainte de Sărbători, după atâtea realizări notabile, Jador şi-a făcut un binemeritat cadou. Paparazzii l-au surprins, în urmă cu două luni, la volanul noului său autoturism de lux, un SUV de toată frumuseţea. Maşina a costat câteva zeci de mii de euro şi este, după cum puteţi vedea, o „bijuterie” pe patru roţi.