Își dorea foarte mult să aibă locuința ei, iar acum toți prietenii o invidiază! Experimentul reușit al unei tinere din România: trăiește în propria căsuță pe roți cu bani puțini! Și ce interior de vis are!

Tânăra din Miercurea Ciuc a decis să-şi facă o căsuţă pe roţi, în urmă cu aproximativ doi ani, în momentul în care a calculat câţi bani va trebui să dea înapoi pentru un credit imobiliar. Îşi dorea să aibă un loc al ei şi atunci a căutat o soluţie.

“M-am gândit iniţial la o casă de lut, dar habar nu aveam unde să o fac. Iniţial am vrut să-mi cumpăr un microbuz, dar nu era potrivit pentru ce doream eu şi aşa am început să studiez fenomenul căsuţelor pe roţi. Am citit foarte mult despre stilul ăsta de viaţă, despre cum se fac căsuţele şi, în cele din urmă m-am hotărât să o fac. Am început să caut în România firme care să facă astfel de căsuţe, dar iniţial nu am găsit. Am mers la un meşter din Mureş şi-am spus ce vreau să fac. El mi-a spus că îmi face casa, dar nu ştie să mi-o pună pe trailer. I-am arătat tot felul filme pe Youtube cum se face şi omul părea foarte încurcat, atât de încurcat încât am zis că nu mă încurc”, povesteşte Gabriela.

Aceasta spune că şi-a cumpărat trailerul de la o firmă din Miercurea Ciuc care, în cele din urmă, a ajutat-o să-şi facă şi casa, modelul ales de ea (16 mp) costând în jur de 20.000 de euro. Tânăra a participat, însă, la construcţie şi a cumpărat materiale la mâna a doua, reuşind să mai scadă din costuri.

„Mi-am dorit să particip eu la construcţia casei, pentru că am citit şi m-am documentat foarte mult. M-am crezut foarte vitează, însă, în cele din urmă mi-am dat seama că asta nu e o treabă pentru mine şi am renunţat. Tot ce am făcut a fost să pun toată izolaţia de pe casă, am vopsit, am lăcuit lambriurile, chestii de astea. Designul a fost conceptul meu”, spune Gabriela.

Vezi mai multe aici!

CITESTE SI: Pare mică, dar îi oferă tot confortul de care are nevoie! O pensionară a ales să traiască într-o rulotă minusculă. Toată lumea a rămas fără cuvinte! Iată cum arată micul „castel” pe roți!

Viața în rulotă nu înseamnă neapărat un trai lipsit de confort. Asta a demonstrat și o femeie care a uimit întreaga planetă după ce a dezvăluit cum arată micuțul său „castel” pe roți! Și imaginile sunt cu adevărat surprinzătoare!

Când Shaaron a decis să iasă la pensie după o carieră de farmacistă și-a dat seama că rutina nu este pentru ea. Așa că a ales un stil de viață mai nonconformist, similar celui…nomad!

Femeia și-a cumpărat o rulotă în formă de lacrimă, pe care a dat suma de 15.000 de dolari. Pare mult, dar dacă te gândești că asta îți aduce o locuință atunci prețul nu mai pare atât de mare.

Rulota se poate încărca și prin energie electrică dar și prin intermediul unor panouri solare, fapt ce duce la economii semnificative.

Și oricât de mic ar părea locul, aici încape o bucătărie cu chiuvetă, frigider și aragaz! Pe lângă asta, Sharon are un pat, dulapuri și cam tot ce trebuie unui om pentru a viețui. Mai exact, un mic „castel” pe care ea îl numește „acasă”!

„Ceea ce îmi place cel mai mult la micuța mea rulotă e faptul că mă obligă să petrec mai mult timp afară, în natură”

Și oricât de greu ar părea de crezut, femeia se declară extrem de mulțumită de noul său stil de viață. Iar imaginile din interiorul rulotei au ajuns pe internet și au devenit virale în toată lumea, căci nimeni nu se aștepta ca un loc minuscul să ofere atât de mult confort!