Îl mai țineți minte pe Octavian Strunilă? Cum a ajuns actorul să piardă casa. Vedeta Protv nu-și mai poate întreține familia!

Octavian Strunilă, devenit celebru grație rolurilor din telenovelele ”Inimă de țigan” și ”State de România”, are mari probleme financiare! Veniturile, considerabile cândva, i-au scăzut cu 90 la sută, a pierdut casa în care a băgat o grămadă de bani, luați în urma unui credit, mai mult, se plânge că îi este greu să-și întrețină familia!

„Inimă de țigan” și „State de România” sunt telenovelele în care Octavian Strunilă a interpretat roluri remarcabile și care l-au propulsat spre noi producții. „Numai iubirea”, „Lacrimi de iubire”, „Moștenirea” sau „Tanti Florica” sunt câteva dintre ele. Dar, cu timpul, distribuțiile lui au scăzut… La fel, banii!

Octavian Strunilă a primit apoi o mare lovitură: a pierdut casa, în care a investit câteva zeci de mii de euro, bani pe care i-a luat de la o bancă. Ar fi vorba de 80.000 de euro, iar ratele, la acea vreme, nu au constituit pentru actor o problem[. Numai că veniturile i s-au diminuat, nu a mai putut plăti, ratele restante s-au aglomerat, astfel că locuința i-a fost scoasă la vânzare prin licitație! Cunoscutul actor de la Pro TV a apelat la instanță, considerându-se nedreptățit.

Numai că judecătorii i-au respins cererea, ca neȋntemeiată. ”Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul … , solicitând admiterea apelului și rejudecând cauza, să se constate stinse toate datoriile izvorâte din contractul de credit. În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond a respins cererea apelantului motivând că nu am făcut dovada intervenirii unui risc supraadăugat sau a unei situații imprevizibile la momentul încheierii contractului, astfel încât să fie incidență teoria impreviziunii.

Pentru a reține acest aspect, instanța de fond arată că lipsa/diminuarea veniturilor nu constituie risc supraadăugat, iar celelalte susțineri ale apelantului nu mai sunt analizate.

Apreciază că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, aceasta neanalizînd motivele invocate în totalitate, nefăcând nicio referire la dramatica scădere a prețului apartamentului, la lipsa oricărei încercări a intimatei-pârâte de a reechilibra contractul, la vânzarea apartamentului la un preț derizoriu, la imposibilitatea de a asigura traiul familiei apelantului”, se arată în motivare.

Octavian Strunilă a menționat că veniturile i s-au redus cu aproape 90 la sută, iar asta nu ar fi o circumstanță personal, așa cum instanța a reținut.

”Reducerea veniturilor apelantului cu 90% nu este o circumstanță personală cum a reținut instanța de fond, ci are caracterul unui eveniment exterior care nu a putut fi prevăzut. Dublat de criza economico-financiară ce nu a putut fi prevăzută de nimeni, aspect imposibil de contestat, de rapida declarare a scadenței creditului de către bancă și vânzarea la un preț derizoriu a apartamentului.

Apariția evenimentului excepțional și imprevizibil care să determine intervenția instanței în vederea reechilibrării riscurilor contractuale, trebuie analizată în concret, raportat la situația de fapt. Cum a arătat, apelantul a încheiat cu bună credință contractul de credit, oferind creditoarei toate informațiile pe care acesta i le-a solicitat. Creditoarea, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de solvabilitate sub aspectul veniturilor și garanțiilor, mi-a acordat creditul ce face obiectul prezentei acțiuni.

Apelantul a garantat creditul, constituind în favoarea băncii o ipotecă asupra imobilului situat în București, Calea … . Acest imobil, dobândit anterior de către apelantul, reprezenta locuința mea și singurul bun imobil aflat în proprietate.

Apoi, pe parcursul executării contractului, pe fondul crizei financiare, condițiile contractuale s-au schimbat într-un mod imprevizibil și iremediabil. Sub aspect obiectiv, apelantul nu puteam prevedea, la momentul contractării creditului, apariția crizei majore ce a afectat economia națională și mondială. Efectul imediat al acestei crize a fost scăderea substanțială a valorii de piață a bunurilor imobiliare, dar și scăderea drastică a veniturilor”, se mai arată în motivare.

Replica lui Strunilă
Actorul a avut mari problem cu veniturile. Astfel, ”dacă în anul 2010 am avut venituri de 296.302 lei, iar în anul acordării creditului, 2011, am avut venituri de 158.737 lei, anii următori au dus la o scădere de 90% a acestora. În anul 2012, am avut venituri de 21.119 lei, iar în tot anul 2013 am avut venituri de 14.584 lei. Acest aspect a determinat atât imposibilitatea achitării creditului, cât și imposibilitatea asigurării minimului necesar pentru traiul familiei.

Raportat la atitudinea instituției de credit trebuie avute în vedere de asemenea câteva aspecte: rapiditatea declarării scadenței creditului, la un an de la acordare, în condițiile în care restanțele nu erau mari, iar eu eram clientul băncii din anul 2007; evaluările apartamentului în vederea acordării creditului au fost făcute de către intimata-pârâtă, iar la doi ani de la evaluare imobilul a fost vândut la aproape jumătate din valoare”, a fost replica actorului.

Sursa: cancan.ro