Cum arata vila in care Lora a ramas izolata

Lora și Ionuț Ghenu au plecat, în luna martie, în Bali, și au rămas acolo pentru că s-au închis granițele. După încheierea sejurului pentru care cei doi plătiseră, ei au trebuit să părăsească hotelul în care erau cazați (de altfel, hotelurile au fost închise de autorități pe durata pandemiei) și s-au văzut nevoiți să-și găsească cazare pe insulă.

Inițial, interpreta și iubitul ei au găsit o căsuță superbă, ceva mai departe de plajă, cu două dormitoare, o terasă, o curte mică și o piscină pentruj care au plătit o sumă infimă: aproximativ 25 dolari pe noapte!!! Toate bune și frumoase până aici, însă după o săptămână petrecută aici, și-au dat seama de ce era atât de ieftină.

Deși locația era superbă, cei doi români au fost invadați, într-o noapte, de furnici. Inițial, au hotărât să îndure această ”problemă”, însă un alt eveniment neprevăzut i-a făcut să reunțe la casa din Bali. Ei au avut parte de vizita unui musafir nepoftit: un șarpe veninos, care se pare că își făcuse cuib în curtea lor.

A doua zi, Lora și Ghenu au plecat pe insulă în căutare de o nouă cazare. Pe principiul ”atâta dai, atâta face”, cei doi și-au dat seama că dacă vor condiții bune, vor trebui să plătească mai mult. Între timp, ei au cunoscut o altă familie de români aflați în Bali și împreună cu aceștia au închiriat o vilă de 5 stele aflată în Semyniak, la 2 km de celebrele plaje Petienget și Double Six. Vila are 3 dormitoare, televizor (dincolo nu exista TV), aer condiționat, internet gratuit și o piscină generoasă în aer liber. Prețul, însă: cam de 10 ori mai mare decât în prima locație.