Cinste lor! E cel mai mic oraș din România, dar l-au transformat într-o atracție mondială. Acesta este orașul românesc care atrage cei mai mulți turiști străini

Cel mai mic oras din Romania, Baile Tusnad, atrage anual aproape jumatate de milion de turisti, majoritatea dornici sa se bucure de tratamentele cu ape minerale, recomandate in special celor cu afectiuni ale inimii.

Aerul curat de la Baile Tusnad este principalul atu al statiunii situate la 32 de kilometri de Miercurea Ciuc. Dar si curele de tratament cu ape minerale facute la Tusnad sunt renumite nu doar in Romania, fiind an de an cautate de sute de mii de turisti romani si straini. Despre apele minerale din zona Tusnadului exista dovezi scrise inca din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in care se mentioneaza prezenta unor izvoare de ape minerale cu efecte curative, folosite de catre localnicii satelor din apropiere.

In prezent, peste 450.000 de turisti innopteaza anual la Baile Tusnad, iar numarul celor care doar viziteaza statiunea ajunge la 1,5 milioane in fiecare an. 80% din ei sunt romani, iar restul, din tari precum Ungaria, Israel, Germania, Olanda, Franta. „La Tusnad avem ca factori naturali de cura apa cu bioxid de carbon si gazul sub forma de emanatie naturala. Apa cu bioxid de carbon o folosim sub forma de baie individuala, emanatia naturala de bioxid de carbon o folosim sub forma de mofeta. Mofeta este o incapere sub forma de amfiteatru cu scari, iar in mijloc ies gazele acelea pe care pacientii le inhaleaza.

In locul in care Dumnezeu a lasat aceasta emanatie de gaz omul a construit jur imprejur. In principiu, ca si tehnica, se sta treptat. Se incepe cu cinci minute si se ajunge la o cura de 20 de minute. Tot treptat, pacientul face cura mai intai sus in amfiteatru, apoi coboara progresiv in timpul curei. Atat baia individuala, cat si mofeta, deci bioxidul de carbon, fac vasodilatatie arteriala, scad tensiunea si imbunatatesc circulatia. Acestea sunt principiile pe care ne bazam noi in tratamentul pe care il facem la Baile Tusnad“, explica Marieta Motricala, medic primar balneologie si recuperare medicala in cadrul unuia dintre hotelurile dotate cu baza de tratament din Baile Tusnad.

Ce indicatii au toate acestea? „Evident, avand in vedere proprietatile factorilor de cura, principalele indicatii sunt bolile cardiovasculare, si aici ar fi hipertensiunea arteriala, in primul rand, arteriopatiile periferice, cardiopatiile ischemice, starile dupa infarctul miocardic acut, dar nu mai degraba de sase luni de la externare, starile dupa accident vascular cerebral, la fel, nu mai degraba de sase luni de la externare“, completeaza specialista.

Se pot face si bai. In decembrie 2013, la Tusnad s-a inaugurat singurul centru balnear cu apa termala din regiune, investitia fiind realizata de municipalitate din fonduri alocate de Guvern. „Centrul balnear are o capacitate de 250 de locuri cu 6 bazine, unul cu apa termala, unul de inot, unul pentru copii mici, 2 bazine cu aburi si unul legat, astfel incat se poate iesi afara. Cladirea mai are 3 saune, o camera cu sare si o camera pentru masaj si una cu aparate de fitness“, enumera primarul localitatii Baile Tusnad, Albert Tibor.

Centrul este extrem de cautat de turisti, iar in primul an de functionare a avut peste 100.000 de vizitatori. Adultii platesc pentru biletul de intrare 30 de lei, iar cei cu inaltimea de pana la 1,30 metri, doar 15 lei. „Suntem singura unitate din zona care are si apa termala. Asadar, functionam in toate anotimpurile. In sezon avem in jur de 700 de clienti pe zi. Avem turisti din toata tara, si ne cauta acum din ce in ce mai mult si strainii. Avem o piscina si in aer liber, restul acoperite“, spune Eva Duta, administratorul complexului.

Plimbari pe „poteci de cura“!

Bogat in ioni negativi, aerul de la Baile Tusnad este atat de benefic, incat turistii cu afectiuni pulmonare simt rapid o imbunatatire a starii lor dupa numai cateva zile de plimbari. „Ionii negativi din aerul respirat aici are si un usor rol sedativ. Ca si indicatie, merge foarte bine in starile de suprasolicitare“, precizeaza medicul Marieta Motricala.

Nu numai persoanele cu afectiuni ale inimii sau pulmonare ori cele suprasolicitate au indicatie sa mearga la Baile Tusnad. „Beneficiile naturii, dar si masajul si celelalte terapii disponibile aici sunt benefice si pentru cei cu afectiuni reumatice, nevroze, afectiuni ale tubului digestiv, ale cailor respiratorii. Tratamentele pe care le promovam sunt pentru diferite categorii de clienti: pentru persoane mai tinere – cele relaxante si de tonifiere, iar pentru persoanele mai in varsta – tratamentele pentru repunerea in forma, pentru refacerea capacitatilor pierdute sau diminuate in urma trecerii timpului“, explica Ileana Colcer, directorul unui complex hotelier de 4 stele cu baza de tratament din Baile Tusnad.