Casă veche de 105 de ani renovată şi transformată într-o casă de vis elegantă

De cele mai multe ori costurile de restaurare ridicate îi sperie pe majoritatea proprietarilor de case vechi cu valoare istorică, deoarece se impune păstrarea, până la ultimul detaliu, a stilului arhitectural de odinioară şi conservarea tuturor elementelor vechi, care conferă personalitate şi valoare clădirii. Restaurarea unei case vechi poate costa mai mult chiar decât construirea de la zero a unei case noi.

Proiectul de astăzi prezintă povestea unei case vechi de peste 100 de ani, renovate si transformată într-o locuință de vis, elegantă şi cochetă. Casa a fost edificată în anul 1912 , în oraşul San Antonio-Texas. Arhitectul Ron Kitchen, iubitor de case vechi, a pornit în căutarea unei casuțe vechi, departe de lumea agitată, în care să-şi poată duce traiul savurând liniştea şi totodată avand tot confortul de care avea nevoie.

Ron Kitchen şi-a dedicat  9 luni, muncind zi de zi  pentru a transforma casa cu două etaje  într-o strălucitoare  casă de vis, a carei valoare a fost estimată la 689.900 $. Casa a fost mai întâi o locuință pentru o singură familie,  apoi a fost transformată în apartamente, înainte de a fi lăsată in paragină pentru totdeauna. Casa veche şi ramolită a prins viață ,după 9 luni de muncă, cu un plan de renovare bine pus la punct, un şir lung de operaţiuni  complicate si uneori  costisitoare.

In prezent casa are 4 dormitoare, o bucătarie, un living spațios unde elementele vechi se îmbină cu detaliile moderne, 2 băi, loc de luat masa, un birou şi un spațiu amenajat pentru un mini cinematrograf. Cel mai important aspect de care s-a  ţinut seama în momentul în care s-a  pornit un astfel de proiect  a fost  structura de rezistenţă, care era  trainică.

Incet-încet, Ron Kitchen a curațat cu grijă straturile consecutive de vopsea de pe peretii din lemn ai casuței, operațiune care i-a dezvăluit faptul că lemnul era încă într-o stare bună. Prin urmare, a decis să vopsească doar parțial lambriul din lemn, cât să aducă un plus de luminozitate interiorului clădirii, păstrându-i totuşi culoarea naturală pe suprafețe extinse.

Mobilierul accesoriile şi textilele care compun decorul interior au fost alese în aşa fel încat să  transmită căldură şi relaxare .La parter se află bucătaria, o cameră destul de spațioasă, cu mobilă din lemn şi detalii din fier forjat care au fost păstrate pentru a îi aminti proprietarului de istoria casei. In procesul de reabilitare au fost respectate nişte reguli de bază. Reabilitarea casei a presupus aducerea clădirii la parametri iniţiali de funcţionare, iar restaurarea a respectat cu stricteţe  finisajele şi arhitectura originală a casei.

Alegerea finisajelor pentru pardoseli, pereţi, plafoane, izolarea (la exterior si la interior), tâmplăria, instalaţiile – electrice (prize, întrerupătoare, cabluri), de apă (ţevi, robinete, sanitare), gaze, încălzirea, ventilare –tâmplărie şi sistemele pentru deschideri, acoperişul, sistemele antiefracţie au fost detaliile care au costat cel mai mult, in reabilitarea locuintei. Arhitectul a mărturisit că a fost un proiect distractiv, muncă grea, dar când vede rezultatul final îl face să fie mândru de  casa lui. Aşadar dacă vă  plac casele vechi, şi aveti  aspirații de a trăi într-o casă veche de un secol nu ezitati să vă îndepliniți visul. In fiecare casă există ceva fermecător și aproape capricios despre istoria ei, de la  aspectul exterior, pană la feful în care a funcționat construcția inițială.

Sursa: delish.com