Casă de vis mică cu suprafața de 67 mp si un interior ce merită văzut.

Terenul pentru constructii limitat din orase, lipsa spațiului şi bugetele reduse, aduc tot mai des în planul constructorilor ideea de edificarea caselor mici şi găsirea unor soluții tot mai  ingenioase pentru compartimentarea interioară .

Proiectul de casă prezentat de noi astăzi este una dintre casuțele mici cu o amprentă la sol de 67 mp, construită pe o bucată mică de teren de 400 mp, situată în spatele unei curți mai mari, cu deschidere spre  stradă ,fiind perfectă pentru o familie cu 3 membri.

Casa mică captează atenția datorită inserțiilor de piatră decorativă de pe fațadă care o personalizează, venind în perfect  contrast cu lemnul vopsit în culori calde de maron şi alb. Este o casă cu o arhitectură simplă, toate camerele au fot proiectate în aşa fel încât să aibă  acces către terasa deschisă din spatele casei şi către veranda din fața casei. Locuința este cochetă şi  primitoare, îndrumând parcă pe oricine să îi trecă pragul.

Din veranda din fața casei se intră direct în camera de zi de 16.5 mp,tot de aici făcând-se trecerea spre bucatarie şi locul de luat masa cu suprafața de 19 mp.Camera de zi şi bucătăria sunt deschise una spre cealaltă. Tavanele înalte oferă senzația de spațiu iar ferestrele mari oferă o cantitate mare de lumină naturală toata ziua.

Cele 2 dormitoare unul de 12.5 mp care are un mic dressing, şi dormitorul de 10.5 mp, au acces la mijloc către o baie de 8.5 mp. La interior nu lipsesc accentele de culoare caldă, usoare tendinte luxuriante, pe care le regăsim în compoziția covoarelor sau a pieselor de mobilier.

Casele mici şi cochete oferă tuturor acel sentiment de “acasa” un loc călduros unde familia poate trăi în deplină armonie, unde se pot reuni cu drag dupa o zi obositoare de muncă. Varianta “finisată” a construcției(nu include costul terenului) pentru această casă a fost estimată la prețul de 38.000 euro, aproximativ 567 euro/mp. Fotografiile din interior au rol să vă inspire în decorarea casei. Dacă v-a plăcut proiectul acestei case de vis moderna, şi considerați că poate fi o sursă de inspirație, vă invităm să-l distribuiți şi prietenilor de pe facebook. Vă multumim  pentru că ne urmăriți.

Sursa articol: houseplans.com