Au transformat un camion vechi într-o casă pe roți. Cum arată locuința acestor tineri

Un cuplu de tineri a avut o idee nebunească, dar frumoasă. Au investit toate economiile lor, adică 25.000 de dolari, în achiziționarea și renovarea unui camion. Cei doi adoră să călătorească și joburile pe care le au le permit mobilitatea. Așa că au transformat un camion vechi într-o casă pe roți!

Așa că, după ce a băut câteva beri, lui Martin, din Nottingham, Marea Britanie, i-a venit o idee nebunească. Să cumpere un camion mare în care să locuiască. Iona și Martin au intrat pe Ebay și s-au pus pe căutat camioane.

Au găsit unul care fusese folosit anterior pentru livrarea pâinii de către o brutărie. Au plătit pe el 4.670 de dolari. Ce era mai ușor trecuse, acum aveau cu adevărat bătăi de cap. Cei doi s-au confruntat cu cea mai grea parte a planului: să transforme camionul într-o casă adevărată.

Așa că s-au pus pe plănuit, consultat și schițat viitoarea lor casă. Martin s-a ocupat de munca manuală, în timp ce Iona s-a ocupat de designul de interior. După patru luni de muncă intensă, casa lor era gata. Acum se plimbă prin toată lumea și se bucură de priveliștea de vis din Franța.