Andreea Bănică și-a vândut vila și își face hotel

Andreea Bănică este o femeie împlinită, care a reușit să cunoască succesul pe plan financiar, dar și din punct de vedere al familiei. Are o căsnicie fericită și doi copii superbi, care sunt mândria ei. Acum, ce i-a mai rămas celebrei artiste? Un lucru foarte important, de fapt: un vis pe care l-a avut din totdeauna.

Pentru Andreea Bănică, visul de a ridica propriul hotel mai are puțin și va deveni realitate. Pentru ca acest lucru să fie posibil, ea și soțul ei, Lucian Mitrea, au vândut casa lor din Eforie, pentru care au obținut 200.000 de euro: dublu față de investiția inițială. Banii sunt de înțeles, credem noi, având în vedere că vila are șase camere, cinci băi, o bucătărie uriașă, două terase, un garaj cu trei locuri, dar și un balcon.

Ce face cu banii? Investește în propriul… hotel!
„Momentan se lucrează la hotel şi are 80 de camere. Visul Andreei, pe care îl ştiu cunoscuţii ei, era să îşi ridice un hotel pe faleză, în Eforie”, au dezvăluit surse apropiate vedetei, pentru Click!

Speră ca vizitele sporadice la sora ei să se transforme într-un loc pe care îl poate considera ca acasă.

Sursele au continuat: „Să fie un loc al ei unde să vină oamenii şi să se simtă bine. Pentru acest vis solista şi-a investit banii pe care i-a avut şi pentru care şi-a vândut casa natală. Acum merge doar la sora ei sau la cunoscuţii de acolo, însă când se va termina hotelul va avea unde să tragă şi să se simtă ca acasă.”

Sursa: spynews.ro