Anda Călin a plecat cu fetița din vila lui Liviu Vârciu. Cu cine locuiește acum frumoasa brunetă: Prietenii lor vorbesc despre împăcare!

Anda Călin a decis să se mute din casa lui Liviu Vârciu, după ce amândoi au ajuns la concluzia că nu mai pot merge împreună pe același drum în viață. În prezent, fostul “iepuraș” Playboy și fiica ei locuiesc cu o prietenă. Aceeași sursă care a preferat să își păstreze anonimatul a mai dezvăluit și ce vorbesc apropiații fostului cuplu.

Fosta iubită a lui Liviu Vârciu nu se gândește deocamdată să se mute cu chirie.

“Anda Călin locuieşte cu cineva, cu o fată. Ea locuieşte la fata aia de când s-a despărţit de Vârciu. Anda este bine în aceste momente, se ocupă de fetiţă. Deocamdată nu îşi caută chirie, îi este bine acolo unde stă, dar a spus că o să vadă pe viitor”, a declarat o sursă apropiată a Andei Călin, potrivit spynews.ro.

Deși mulți s-au gândit că săruturile cu Roxana Niculae de la începutul acestui an, le-ar fi creat probleme celor doi, se pare că nu acestea au fost cele care au dus la despărțirea.

“Între Anda Călin şi Liviu Vârciu au fost neînţelegeri de cuplu, nimic altceva. În perioada în care au fost împreună, eu ştiu că Anda nu l-ar fi prins pe Liviu că ar fi înşelat-o”, a mai povestit aceeași sursă.

Apropiații fostului cuplu vorbesc despre împăcare și, potrivit sursei citată mai sus, Anda Călin și Liviu Vârciu vorbesc zilnic și se preocupă amândoi de creșterea micuței Anastasia.

“Cred că va mai exista o cale de împăcare între ei, eu cred că amândoi speră să se împace. Din cauza neînţelegerilor de cuplu… au fost prea multe şi prea dese şi au ajuns la separarea asta. Ei vorbesc în fiecare zi, ştiu că vorbesc despre copil, dar nu mă pot pronunţa în ceea ce discută despre viaţa lor de cuplu”, a mai spus aceeași persoană.

Fosta iubită a lui Liviu Vârciu a avut o noapte albă. În jurul orei 02:30 noaptea, ea a postat o fotografie cu fiica ei pe Instagram. Cu o zi în urmă, ea a postat mesajul: “The most beautiful way to start and end the day is with a grateful heart ❤️♥️ (n.r.: Cea mai frumoasă modalitate de a începe și de a încheia ziua e cu o inimă recunoscătoare)”.

❤️🙏

A post shared by Anda Calin (@andacalin) on

Liviu Vârciu s-a despărțit de Anda Călin când toți credeau că urmează nunta

Liviu Vârciu a devenit tătic pentru a doua oară anul trecut. Artistul și Anda Călin i-au pus numele fiicei lor Anastasia, iar în martie, micuța a fost creștinată. Artistul mai are o fiică, pe Carmina, care s-a născut în urma relației pe care a avut-o cu Ami Teiceanu.

Sursa: Cancan

CITESTE SI: Asta e cea mai nouă fiță! Uite ce și-a pus Liviu Vârciu în noua lui casă. Așa ceva sigur nu ai mai văzut la nimeni!

Vila este construită fix pe placul vedetei: ”A ieşit exact cum mi-am dorit, nu-i lipseşte nimic. De patru ani, nu am mai plecat în niciun concediu, ca s-o termin”, a spus acesta pentru libertatea, bucuros de reuşita sa.

Liviu a fost cel care a supravegheat lucrările şi chiar s-a implicat în construirea casei sale din Băneasa. Eforturile par să fi meritat. Asta pentru că actorul are o vilă ca a nimănui, cu o cramă la subsol şi studiou de înregistrări. Mai mult, Vârciu are şi sala de cinema în casa sa, la ultimul etaj a acesteia. Mobila este una unicat, făcută la comandă şi asortată în toată casa. Mult timp, prezentatorul a locuit cu chirie, a avut rate la bănci pentru un apartament pe care şi l-a luat în timpul căsniciei cu Adelina Pestriţu, şi pe care era să-l piardă. În prezent, acolo locuiesc părinţii săi, care s-au mutat din Constanţa, pentru a-i fi alături.

“Pentru că sunt pasionat de filme, în casă am amenajat un mic cinema, de opt locuri. Am deja sute de filme, pe DVD-uri şi Blue Ray, pe care le-am plătit, pentru că eu respect artiştii. Nu sunt adeptul descărcării filmelor gratis, de pe internet”, a declarat Liviu Vârciu despre noua casă, de care este foarte încântat.

Casa se întinde pe o suprafaţă de 135 de metri pătraţi, iar terenul a fost achiziţionat de artist în 2013, din banii obţinuţi de părinţii lui, pe apartamentul lor din Constanţa. La subsol sunt garajul, crama şi studioul de înregistrări, jacuzzi şi saună, iar la parter, livingul, un birou, bucătăria şi o terasă de 50 mp. La etaj vor fi amenajate trei dormitoare cu trei băi, plus o terasă de 70 metri pătraţi. Pentru că-şi iubeşte la nebunie fiica, pe Carmina (14 ani), care momentan locuieşte împreună cu mama ei, la Arad, Liviu a promis că ei îi va pregăti cea mai mare şi mai frumoasă cameră, pe care şi-o va mobila după bunul ei plac.