Anamaria Prodan are pat de regină în Dubai! Cum arată dormitorul vedetei

Anamaria Prodan duce o viață de regină în Dubai! Impresara numarul 1 în Romania deține o vilă într-o zona selectă din regiune și pe toată perioada carantinei, impusă de autoritățile arabe, ea își are reședință acolo, alaturi de famile.

Dacă până acum, romanii care urmăresc viață vedetei au văzut o parte din casa ei de lux din Dubai, în special piscina, unde Ana se răsfață zilnic, ei bine, acum, vă prezentam și locul în care ea doarme și îi este foarte drag. Tocmai din acest motiv, ea a și prezentat o serie de imagini din interiorul unei camere destinate odihnei, pe care publicul de pe internet le-a apreciat imediat.

„Aici este Golful Persic. Prima casă de lângă a noastră este a consulului Austriei. Iar puţin mai încolo stă prinţul mare, şeicul mare al Emiratelor. Toată partea aia e a lui, e ultima vilă. Nu ai voie să treci de geamandură, este culoarul lor. Casa este frumos făcută, pe rotund, iar în mijloc este o terasă deschisă. Sunt cinci dormitoare sus şi unul jos, plus living şi dining”, a povestit agenta în mangonews.ro

Vedeta se poate lăuda și cu dormitor de fițe. Astfel că, după declarații, Anamaria Prodan are pat de regină în Dubai! ”Fiecare dormitor are baia lui şi balcon. Camera noastră este mare, patul de aici este mic faţă de ce avem la Snagov, însă arată spectaculos. Nebunia lui Laur sunt televizoarele. Cu cât sunt mai mari, cu atât mai bine. Dacă ar avea un televizor cât camera, ar fi cel mai fericit. Nu e totul din aur, dar e o casă ok pentru ce ne trebuie nouă. Aici venim la final de săptămână, să stăm cu copiii”, a spus Anamaria în cadrul mini-seriei „Prodanca şi Reghe, viaţa în Dubai”.

Sursa: wowbiz.ro