4 sfaturi utile pentru construcția unei magazii

Investiția în unelte de grădinărit și de bricolaj este una care se face pe termen lung. Cumpărăm astfel de ustensile pentru că vrem să ne asigurăm că administrarea casei și a grădinii se face în mod adecvat. O dată cu venirea sezonului rece, însă, e timpul ca rolurile să se schimbe și uneltele să fie cele de care avem grijă. O magazie care să le ferească de intemperii și temperaturi scăzute este cea mai bună soluție. 

Printr-o simplă căutare pe internet, vom descoperi o multitudine de modele de inspirație, de la un cub banal cu acoperiș în care există sertare, rafturi și cutii și până la un design comparabil cu cel al unei case care să aibă un spațiu de relaxare, un colț de gătit sau chiar și un sistem de încălzire mic. 

Indiferent de complexitatea proiectului tău, sunt câteva sfaturi care s-ar putea să te ajute. 

1. Aleea

Orice sezon rece sau ploios impune o deteriorare a terenului din curte. Acesta va deveni mai devreme sau mai târziu greu de circulat. Dacă nu ai deja un traseu de poteci sau alei care să te ducă prin toată curtea, atunci este recomandat să faci una care să lege casa de noua ta magazie. 

Nu te grăbi să cauți posibilități tehnice prin magazine încă. Încearcă să faci un deviz al materialelor pe care le ai deja. De exemplu, un trunchi de copac bătrân care trebuie tăiat poate fi transformat în dale rotunde. Un surplus de cărămizi sau alte materiale similare poate fi folosit pentru a pava un traseu.

2. Materialele 

Dacă o casă are nevoie de o fundație, de stâlpi de susținere din beton armat și așa mai departe, o magazie nu trebuie decât ancorată în pământ. Nu vei avea nevoie de izolație termică, deci poți scoate din start polistirenul sau vata minerală din calcul. 

Ce ți-ar trebui totuși sunt niște plăci osb de diferite dimensiuni cu care să construiești pereții și acoperișul. 

Faptul că nu este o placă din lemn întreg oferă atât un avantaj financiar, cât și unul de ordin practic. Plăcile de OSB sunt făcute prin îmbinarea așchiilor lemnoase și au de regulă mai multe straturi. Astfel, sunt ușor de manipulat și au o greutate redusă.

Acoperișul ar trebui să aibă un strat de metal, țiglă sau alt înveliș specific, dar și un strat de hidroizolație care să nu permită apei să atingă structura magaziei. 

Chiar dacă nu vei alege crearea unei fundații, va trebui totuși să așezi magazia pe un fel de podea. O variantă este să alegi turnarea unei plăci de beton peste care să vină structura clădirii. 

3. Compartimentarea 

Fiindcă magazia va deveni un depozit pentru majoritatea uneltelor, vrei să păstrezi o ordine clară pe categorii. Ai putea să le aranjezi în funcție de mărimi, de materiale sau de sensibilitatea la frig și umezeală. 

4. Tratarea lemnului 

Dacă ai ales plăci compozit în loc de cele de lemn masiv nu înseamnă că nu trebuie să te asiguri că le protejezi de intemperii și dăunători. Poți folosi două straturi, unul de impregnant și unul de lac pe bază de apă. În funcție de dorințele tale poți alege soluții cu pigment sau poți aplica și un strat de vopsea de lemn la sfârșit. Acest tratament este recomandat să fie făcut măcar o dată la doi ani. 

În ceea ce privește interiorul, de regulă nu este necesar un tratament similar. Poți însă alege izolarea pereților din interior, dacă ai de gând să petreci mai mult timp în magazia ta. În definitiv, ar putea fi un loc bun în care să-ți bei cafeaua și să-ți planifici ziua.